Salată de paste cu legume, rețetă mediteraneană cu dressing de iaurt

Răsfață-te cu o salata de paste cu legume, o rețetă mediteraneană cu dressing delicios de iaurt. Combinația echilibrată de paste, legume și dressing te va duce cu gândul la soarele și aromele Mării Mediterane. Gustul suculent al roșiilor coapte, al castraveților proaspeți și al măslinelor savuroase se îmbină perfect cu dressingul de iaurt cremos, aducând un plus de prospețime și savoare fiecărei furculițe.

Ingrediente (pentru 4 porții de salata de paste):

  • 150 g paste (cochilii/ fusilli/ penne rigate)
  • 100 g roșii cherry
  • 2 castraveți mici
  • 40 g măsline Kalamata fără sâmburi
  • 1 ceapă roșie
  • 50 g feta
  • 100 g Iaurt de 10 Lăptăria cu Caimac
  • 20 ml ulei de măsline
  • 20 ml zeamă de lamaie
  • 1 cățel de usturoi
  • busuioc grecesc
  • cimbrisor
  • rozmarin
  • sare
  • piper

Mod de preparare:

  1. Curăță castraveții, taie-i în jumătate pe lungime și scoate miezul cu semințe cu ajutorul unei lingurițe. Taie castraveții în cubulețe.
  2. Taie roșiile cherry și măslinele Kalamata în jumătăți.
  3. Feliază ceapa roșie în fâșii subțiri și fărâmițează brânza feta.
  4. Într-un bol mic, amestecă Iaurtul de 10 cu zeama de lămâie, uleiul de măsline, usturoiul zdrobit, ierburile aromatice, sare și piper.
  5. Fierbe pastele în apă cu sare, ușor peste nivelul al dente. Scurge-le de apa fierbinte, clătește-le sub jet de apă rece și pune-le într-un bol mare.
  6. Adaugă peste pastele fierte roșiile, castraveții, măslinele, ceapa roșie feliată și feta fărâmițată. Amestecă bine și apoi toarnă dressing-ul cu iaurt de 10. Amestecă din nou. Condimentează cu sare și piper dacă mai e nevoie.
  7. Pune salata de paste cu legume în farfurii și mai presară deasupra frunze de busuioc.

Această rețetă de salata de paste cu legume a fost realizată de Alina Muntele, care a ales lactatele noastre 100% naturale. Bucuroși să vedem cum se transformă ingredientele noastre într-un preparat realizat cu iscusință și cu respect față de ingrediente și gust, îi mulțumim pentru această rețetă, pe care o împărtășim cu voi.

salata de paste

 

Articole similare