Lăptăria cu Caimac anunță câștigătorii concursului de creație și ilustrația ce va deveni noua etichetă a sticlei de lapte, în perioada sărbătorilor de iarnă

Lăptăria cu caimac, producătorul de lactate de specialitate 100% naturale, a ales câștigătorii în urma celei de-a treia ediție a concursului de creație. Sticlele de lapte cu eticheta în ediție limitată vor ajunge la rafturi în perioada decembrie 2021 – ianuarie 2022. De asemenea, în perioada sărbătorilor de iarnă, prin intermediul Pink Post, oamenii vor primi cărți poștale cu imaginea uneia dintre cele patru ilustrații finaliste și mesajele celor dragi.

Tema concursului de anul acesta a fost „Urări cu caimac” și a invitat oamenii de toate vârstele să participe în competiție. Astfel, atât cei mici, cât și cei mari, au avut ocazia să-și exprime gândurile în desene, la cele două categorii de vârstă. Premiul cel mare, de 1500 euro, merge anul acesta la Claudia Bălășoiu, care a obținut nu mai puțin de 1735 de voturi de la admiratorii ilustrației ei. Mai mult, ilustrația acesteia va fi transformată în noua etichetă a sticlei de lapte, în ediție limitată, în perioada sărbătorilor. Premiul Junior, de 500 euro, s-a adresat micilor talentați cu vârsta de cel mult 13 ani și a fost ales prin tragere la sorți. Câștigătorul este Adrian Brănescu, un participant de numai 10 ani.

„Anul trecut încercam să ne imaginăm cum arată un Crăciun altfel și speram că urmează un an mai bun. Realitatea ne arată că trăim vremuri la fel de complicate, când poate ne e chiar mai greu să găsim gânduri bune și optimism din rezervele rămase și umplute prea puțin anul acesta. Cu tema acestei ediții am vrut să revenim la emoțiile frumoase pe care le simțim în preajma sărbătorilor de iarnă și să transmitem urări de bine în toate colțurile țării, cu ajutorul prietenilor de la Pink Post, care vor expedia mii de ilustrații românilor, în prag de sărbători”, a spus Mădălina Cocan, co-fondator Lăptăria cu caimac

Noutatea ediției de anul acesta a reprezentat-o colaborarea cu Pink Post, cel mai mare operator privat de servicii poștale din România. Astfel, cele patru lucrări finaliste au fost transformate în cărți poștale pe site-ul companiei, pentru ca oricine să poată transmite celor dragi „urări cu caimac”. Cărțile poștale cu ilustrațiile finaliste vor fi expediate prin intermediul Pink Post, gratuit. De altfel, în asta a constat și mecanismul de vot – oamenii au ales cartea poștală preferată și au trimis-o în număr cât mai mare către persoanele dragi, oriunde în țară. În urma voturilor totale, peste 4000 de vederi vor ajunge la destinatari în perioada sărbătorilor de iarnă.

„Ne-a făcut mare plăcere să fim alături de Lăptăria cu caimac în competiția de anul acesta. Sperăm că oamenii au fost încântați de noua modalitate de votare, mai ales că de sărbători vor avea în casele lor și cărți poștale cu designul preferat, pe lângă produsele cu eticheta câștigătoare. Poștașii noștri sunt pregătiți de livrare și abia așteptăm să le aducem oamenilor o bucurie în cutiile poștale în decembrie”, au spus reprezentanții Pink Post

Concursul „Urări cu caimac” a avut loc în perioada 5 octombrie – 2 noiembrie 2021, iar în cadrul lui au avut ocazia să participe pasionații de design, indiferent de vârstă sau experiență. Din peste 400 de lucrări primite, juriul a ales 4 finaliste, iar fanii Lăptăriei au votat creațiile preferate pe site-ul Pink Post, din care a rezultat un singur câștigător. Cel de-al doilea premiu a fost ales prin tragere la sorți, pentru participanții care au cel mult 13 ani.

Lăptăria cu Caimac are propria fermă și folosește cele mai noi mijloace de a produce lactate de

calitate, naturale, sigure, nutritive și fără adaosuri inutile. Fabrica de procesare de ultimă

generație, în care s-au investit peste 5 milioane euro, are o capacitate tehnică de procesare de

aproximativ 75 tone de lapte pe zi, iar tehnicile de procesare moderne permit pasteurizarea

laptelui la o temperatură mai joasă decât media obișnuită, pentru a păstra gustul adevărat al

laptelui de la vacă și o parte cât mai mare din substanțele nutritive.

Mai multe informații despre Lăptăria cu Caimac și produsele brandului găsiți la

www.laptariacucaimac.ro sau pe pagina de Facebook/ Instagram Lăptăria cu Caimac.